|
(Cum procedam cand a aparut al doilea sau al
treilea copil in familie si primul manifesta o
gelozie la care nu v-ati fi gandit)
Asa ceva se intampla destul de frecvent, sunt
afectati cei mai multi dintre copiii care au
fratiori mai mici. Sa-l intelegem pe micul gelos, va
rog : este prima schimbare importanta din viata lui,
iar senzatia care-l « roade » pe el acum este ca
iubirea dumneavoastra s-a impartit, si ca cea ramasa
pentru el este mai putina. Dumneavoastra stiti ca nu
este adevarat, ii iubiti cu adevarat pe amandoi, sau
pe toti trei, totusi, recunoasteti, mai mult de trei
sferturi din viata si atentia dumneavoastra le
dedicati acum noului venit pe lume. Sau poate nu e
chiar un nou-venit, poate are 3 sau 4 anisori deja,
dar e cel mai mic sau cea mai mica si are atata
nevoie de dumneavoastra !
Da, dar si baietelul sau fetita dumneavoastra mai
mare are tot atata nevoie de atentia dumneavoastra !
Sa recunoastem, cel mic va ocupa cu mult mai mult
timp, mai multa energie, parca sunteti deja prea
obosit ca sa-i mai faca fata si celui mai marisor.
Dar nu inseamna ca daca acesta a crescut, nevoile
lui emotionale au scazut direct proportional ! In
nici un caz ! Poate chiar au mai crescut. Si nu veti
fi un parinte corect, si nici unul fericit, daca nu
le veti satisface ambilor sau tuturor copiilor
dumneavoastra toate nevoile emotionale ! Asta nu
inseamna ca daca cel mic are temperatura si
varsaturi sa nu va ocupati de el cu toata grija,
departe de noi gandul acesta. Inseamna ca, pur si
simplu, asa cum acordati iubire si timp celui mai
mic, asa trebuie sa acordati si celui mai mare. In
mod egal ! Fara nici o concesie, doar cu unele mici
ajutoare din partea restului familiei.
Si vreau sa va mai spun ca nu este important ca
doar dumneavoastra sa stiti ca aveti multa iubire de
dat copilului dumneavoastra mai mare, « gelosului »
dumneavoastra : e important ca acesta s-o vada, s-o
simta ! Iar, ca in orice relatie importanta, iubirea
reiese foarte mult din exprimarea ei explicita,
verbala, tandra, si din acordarea de timp.
Acordati-va timp in care sa va jucati cu copilul
dumneavoastra mai mare, sa comunicati cu el, sa-i
oferiti afectiunea si mangaierile dumneavoastra.
Explicati-i fara nervi si fara stres ce inseamna al
doilea copil in familie si ca ii iubiti pe amandoi
la fel de mult.
Gasiti mici treburi legate de ingrijirea
copilului mai mic in care sa-l implicati obligatoriu
si pe cel mare.
Gasiti-va timp, faceti-va timp ca dumneavoastra
personal sa-l duceti cel putin o data sau de doua
ori pe saptamana pe copilul cel mare in parc la
joaca, la balet sau la pictura, la una din
activitatile lui preferate. Nu lasati aceasta doar
in seama bunicilor, a sotului sau a bonei. La asta
m-am referit cand am spus ajutor din partea
familiei.
La fel de bine poate sa stea bunica o ora si
jumatate cu copilul cel mic, fiti sigura ca nu se
intampla nimic rau. Chiar daca stiti precis ca
nimeni nu-l poate ingriji pe cel mic ca
dumneavoastra, ganditi-va ca bunica a mai crescut si
ea copii, sau ca taticul poate urma si el cu atentie
2-3 instructiuni de incalzire a biberonului sau
schimba hainutele de joaca ale copilului. Fiti
sigura ca cei mai multi tatici si bunici sunt
dornici sa se implice in cresterea unui copil mic,
si pentru ei este o bucurie extraordinara, noi
suntem cele care nu le permitem de multe ori.
Dragi mamici, in nici un caz nu cumparati mai
multe haine, mai multe jucarii copilului
dumneavoastra mai mare si sa-l inchideti in camera
lui sperand ca va va lasa timp pentru cel mic ! Ii
dati toata viata peste cap ! Nici o jucarie din
lume, nici o bona nu va insemna pentru copilul
dumneavoastra cat o relatie de calitate cu parintii
lui ! Timp de calitate cu parintii lui ! Asta nu
inseamna sa-l privati de jucarii pe care oricum i le
cumparati inainte, totul e sa simta ca schimbarea in
familie nu-l afecteaza cu nimic pe el si ce primea
el din partea dumneavoastra. Doar programati-i ceva
mai multe activitati interesante, asa cum am spus o
parte din ele impreuna cu dumneavoastra, si mici
insarcinari legate de ingrijirea celui mic care sa-l
faca sa se simta special si util in noua formula a
familiei.
Solutia este sa deveniti rapid foarte priceputa
in a organiza impartirea sarcinilor pentru fiecare,
pentru dumneavoastra, tatic, bunici, si pentru
copilul mai mare, si apoi sa acordati timp
dumneavoastra personal tuturor : si copilului cel
mic, si taticului, timp personal numai pentru
dumneavoastra (da, e foarte important) si timp
pentru copilul mai mare. Toata lumea are dreptul la
atentia, iubirea si timpul dumneavoastra, inclusiv
dumneavoastra. Si inclusiv copilul mai mare. |